Feeds:
Articole
Comentarii

Partea a-VI-a

Privesc cum soarele-şi risipeşte încet razele, condamnând la pieire întunericul din cameră. Ochii îmi pendulează în ritmul ticăitului repetitiv al ceasornicului; urmărind cu atenţie leapşa jucată de umbre şi lumină.
„A mai trecut o noapte în care n-am închis un ochi!” mi-am spus oftând lung, golindu-mi plămânii de aer. ” Cum de a ajuns asta tocmai aici? Cine o fi lăsat-o să se zbată neputincioasă în voia curentului, deasupra patului?” Un gând cumplit m-a făcut să mă blochez, temându-mă că ar putea fi R. „Dar oare el de unde să ştie? Avea oare cum să mă vadă? Mi-e greu să cred!” am rostit pe un ton hotărât, încercând să mă conving.
Supuneam şalul turcoaz din caşmir la tortura frământărilor mele, ce deveneau din ce în ce mai greu de controlat… încercând să găsesc răspunsul unei întrebări, nu reuşeam decât să dau naştere altor întrebări al căror răspuns părea tot mai departe de mine…presiunea creştea. Materialul s-a sfâşiat zgomotos, cedând în faţa agitaţiei mele. „L-am rupt!!! Acum cu siguranţă nu-l mai pot da înapoi…”.
Eram totuşi tentat să cred că ea a fost cea care l-a adus în camera mea. „Dacă R ar fi bănuit ceva, nu cred că ar fi plecat, lăsându-mă pentru câteva zile doar alături de soţia şi copilul lui! Poate că tocmai asta şi intenţiona să facă…mă punea oare la încercare??
Mă minunam de cât de naiv puteam fi, luând în considerare varianta conform căreia R m-ar lăsa doar în compania ei pentru a mă testa. „Ea trebuie să fi fost!” mi-am spus destul de sigur. „Dar care ar fi motivul? De ce şi-ar putea dori să-i văd voalul şerpuind în voie deasupra patului?”
„Probabil m-a văzut când o priveam de după uşa întredeschisă… poate că îşi dă seama de gandurile ce-mi trec prin cap când o privesc…”
Am aruncat în sus bucata de pânza ruptă şi parcă lipsită de viaţă, care în cădere mi-a acoperit parţial faţa. Vaporii ce-ţi purtau mirosul pielii, se revărsau ca o cascadă peste chipul meu; umplându-mi nările cu mirosul tău asemeni florilor de cireş.
Îţi auzeam paşii descriind în jurul meu o elipsă…şi totuşi…aveam impresia că te apropii de mine. Paşii au încetat brusc, apoi ţi-am simţit respiraţia caldă furnicându-mi ceafa. Într-o încrucişare delicată a mâinilor, mi-ai atins timid pielea, începând să-mi explorezi precaut trăsăturile feţei. Cu o mişcare sigură şi rapidă ai desprins voalul, ce-ţi ascundea parul şi chipul, legându-mi-l la ochi. Sub atingerea mainilor tale, nasturii cădeau încet, unul câte unul, trăgând în jos odată cu ei cămaşa. Ţiam simţit buzele lăsându-şi amprenta pe spatele meu; cu unghiile îmi străbăteai pieptul făcându-mă să tremur de plăcere. Gemeam timid. Am auzit zgomotul unui fermoar, apoi pe cel produs de rochia ta, în momentul în care a atins podeaua.
Ţi-ai lipit trupul gol de al meu, muşcându-mi lobul urechii. Ducându-mi mâinile în spate, îţi mângâiam pofticios coapsele şi şoldul. Simţeam cum sânii ţi se mulau pe formele spatelui meu… M-am întors lent, căutându-ţi buzele, dorind să te sărut. Lipindu-mi-le de ale tale, m-ai muşcat violent, apoi te-ai retras. Chicotind te-ai lungit pe spate, apoi ghidându-mă grijuliu către tine, mi-ai tras corpul peste al tău.
Ţi-ai încrucişat picioarele în jurul bazinului meu, sustinându-mi mişcările de dute-vino. Gemeai scurt, înfigându-ţi unghiile adânc în carne, perforându-mi pielea. Încolăcirea picioarelor tale ne obliga corpurile să se joace lasciv în această strânsoare intensă.
Ai gemut puternic, contractându-ţi întreg corpul. Mă simţeam ca prada unui şarpe constrictor, a cărui corp se zbate neputincios până la epuizare… tu tremurai…
Ţi-ai trecut degetele peste buzele mele… Am tresarit cand am vazut-o pe soţia lui R lânga mine. Nu auzisem cand a intrat în camera.
-Scuză-mă! Nu am vrut să te trezesc. E destul de târziu, mă gândeam că ai păţit ceva. Buzele îţi sunt uscate, crăpate, iar fruntea îţi arde! Ai febră, a remarcat ea grijulie în timp ce eu o priveam uimit. Văd că mi-ai găsit niqab-ul…

MădălinaElenaCiucu;    Ana cu 2n;    Ayra;    Ruby;

Anunțuri

 Partea a-V-a

Am deschis ochii şi mi-am desprins trunchiul de aşternut, sprijinindu-mă în coate. Uitasem geamurile închise, iar camera scăldată de lumina puternică a soarelui, se transformase într-o seră. Lenea îmi paralizase corpul, junghiuri de durere imi luau cu asalt capul; o greaţă atroce îmi rascolea măruntaiele. Mi-am relaxat mâinile, lăsându-mi corpul să se cufunde adânc în saltea; am mai dormit câteva ore bune.
Când m-am trezit, greaţa dispăruse, însă durerea de cap încă nu se lăsa înduplecată. „Un duş fierbinte şi un masaj cu siguranţă mă vor face să mă simt mai bine!” mi-am spus făcându-mi curaj să mă ridic din pat. Apa fierbinte îmi înroşise pielea, iar mâinile-mi frământau energic tâmplele şi ceafa, încercând zadarnic să-mi curme chinul. M-am îmbrăcat lejer; un pantalon subţire şi un tricou vaporos, lăsându-mi pielea să respire.
Ajuns în living, l-am văzut pe R aşezat la masă, aşteptându-şi cafeaua. I-am ocolit privirea încercând să-mi ascund ruşinea ce-mi îmbujorase obrajii. În minte îmi răsuna continuu horcăitul lui… „Bună ziua?! Bună dimineaţa?! Habar nu am cât e ceasul, aşa că mai bine aş sări peste!” îmi căutam tot felul de scuze stupide pentru a-mi justifica tăcerea.
– Cum te-ai odihnit? a rupt R tăcerea.
– Am dormit mult şi neîntors; dar m-am trezit cu o puternică durere de cap. Ameţeală, o uşoară greaţă…parcă aş fi o femeie gravidă, am spus amuzat, chinuindu-mă să-mi risipesc ruşinea.
R râdea sacadat, muschii i se contractau puternic, schimonosindu-i faţa într-un mod amuzant, iar ochii îi lăcrimau. După ce s-a calmat din acea scurtă criza de râs, trăgându-şi sufletul m-a îndemnat să mănânc ceva şi să mă hidratez corespunzător.
– Ai umblat ieri prin soare, probabil te-ai deshidratat şi ai făcut insolaţie!
Hohotele sacadate ale lui R mi-au amintit iarăşi de acel sforăit ciudat pe care acest bărbat îl scotea ca formă de manifestare a plăcerii provocate de soţia sa. Am zâmbit forţat, fiind dezgustat de amintire.
– Se apropie sfârşitul de săptămână, ti-ai făcut vreun plan pentru acest weekend?
– M-ai prins în offside. Momentan nu am nimic planificat, dar dacă îmi vine ceva în minte, te anunţ.
Oftă oarecum uşurat şi cu o vizibilă stânjenire, apropiindu-se de mine şopti:
– Trebuie să plec la Istanbul trei zile. E vorba de o întâlnire importantă cu un vechi camarad. Dacă nu te deranjează, mi-ai fi de ajutor să rămâi prin apropiere, să ai grijă de casă, de soţia şi de copilul meu. Este posibil ca într-una din zile să fie nevoie să treci pe la bătrânii soţiei mele, să le laşi câte ceva. Pot conta pe tine?
Fără a sta pe gânduri şi a-mi analiza posibilităţile pentru acest final de săptămână şi fiind luat prin surprindere de propunerea lui, am spus un scurt şi hotărât „DA!”… Puteam oare să-l refuz? Sub nicio formă; doar stăteam în casa lui, mă trata ca pe un membru al familiei; atâta lucru puteam face şi eu… Totuşi poate ar fi fost mai inspirat din partea mea să evit un răspuns categoric, să las loc şi de altceva…
Clinchetul cheilor de la maşina, pe care R mi le aruncase din pragul uşii, m-a dezmeticit. Înainte de a ieşi din casă, cu un zâmbet scurt, aşezându-şi pălăria pe cap spuse „Vei avea nevoie de ele”. În stradă îl aştepta taxiul…
Abia după ce uşa de la întrare s-a închis, am realizat că urma să petrec următoarele trei zile numai în compania copilului şi a soţiei lui. Mi-am amintit că de când le călcasem pragul nu schimbasem niciun cuvânt cu femeia alături de care prietenul meu R hotărâse să îşi petreacă restul zilelor.
Pe tava de argint, pe care mi-o aşezase în faţă, aranjase cu grijă un aperitiv. A rămas în picioare, la câţiva paşi de scaunul meu, uitându-se la mine. Simţindu-mă jenat de situaţie i-am evitat privirea, limitându-mi atenţia strict la ceea ce era în farfurie, în schimb eram aproape sigur că ea îmi cerceta fiecare gest, fiecare înghiţitură. Nu ştiam dacă ar fi potrivit sau nu să spun ceva, dar…după lungi dispute interioare am rostit şovăielnic:
– Mâncarea a fost foarte bună. Îmi cer scuze pentru lipsa de respect, dar nici măcar nu am reuşit să reţin cum te cheamă.
Am aşteptat secunde bune un răspuns din partea ei şi tăcerea din jur devenea apăsătoare. Am întors timid capul temându-mă ca nu cumva remarca mea să o fi deranjat. Am observat ca rămăsesem singur în încăpere şi m-am gândit că nu este exclus ca ea nici măcar să nu fi auzit ce am spus. Cel puţin pe moment, solicitarea lui R mă obliga să-mi petrec timpul mai mult pe lângă casă, aşa că am luat o carte şi m-am lungit în balansoarul de pe terasă. Căldura de afară, mişcările lente de leagăn şi conţinutul plicticos al cărţii m-au făcut să aţipesc.
Un sentiment de cădere în gol m-a trezit cu o tresărire violentă. Umut îmi studia chipul de la numai câţiva centimetrii depărtare, sprijinindu-şi bărbia în palme. Reacţia mea i-a provocat un râs isteric care-i tăiase respiraţia. Faţa i se învineţise şi ochii erau pe punctul de a-i sări din cap, ca dopul unei sticle de şampanie.
Atenţia mi-a fost captată de vocea muezinului. Soarele era iar la apus; am constatat cu tristeţe că mai trecuse o zi. Urcând scările o puteam auzi cântându-i băieţelului ei un cântec de leagăn. Vocea îi era caldă şi iubitoare. Versurile melodiei şi dragostea degajată de timbrul ei vocal mi te-au adus iar în minte.
Când am deschis uşa apartamentului meu, am văzut şerpuind liber deasupra patului, în lumina roşiatică a amurgului, voalul ei turcoaz. Curentul din cameră a făcut ca uşa să se trânteasca violent, producând o bubuitură puternică; m-am grăbit să prind voalul aflat în cădere. În interiorul craniului, creierul îmi zvâcnea cu înverşunare apăsat de multitudinea de întrebari fără raspuns… Când mi-l pusese în camera? Văzuse ceva? Ce ştia? Mă văzuse oare dezbrăcând-o din priviri? Ştia oare şi R?

Citeste partea I-a: CLICK AICI!

Citeste partea a VI-a: CLICK AICI!


Partea a-IV-a

Palmele au început să transpire abundent,iar pielea îmi era colindată de frunicături. Ecoul unei idei ce-mi producea panică, îmi cutreiera fără încetare mintea dintr-un capăt în celălalt…mă temeam că ai putea fi tu.
-Vrei o cafea? Sau poate… un ceai? m-a întrebat R. Poate îţi continui povestea, şi-mi spui ce te aduce pe aici…
După un scurt moment de tăcere, am rostit sacadat, pe un ton stins.
-Nu, mulţumesc! Nu mai doresc nimic. Cu povestea… dacă nu te deranjează, aş lăsa-o pe mâine. Acum mi-ar plăcea să fac o plimbare prin oraş.
A ridicat din umeri şi a zâmbit neutru, spunând probabil „Dacă asta-ţi doreşti, fie!”; apoi a făcut un semn discret femeii ce stătea lângă noi. S-a apropiat de R şi s-a aşezat pe un taburet,mai jos decât cel pe care stătea soţul ei.
M-am ridicat vlăgui de pe taburet şi am ieşit în stradă. Încercam să-mi ocup mintea cu toate nimicurile care-mi ieşeau în cale, s-o umplu până la refuz, sperând că astfel ecoul nu ar mai rezona în interiorul meu.
Eram acum în bazarul Kemeralti; soarele începuse să desceadă pe cer, iar căldura se dispersa. M-am lăsat purtat în acest loc aglomerat, uitându-mă pe la tarabe, discutând cu localnicii; agitaţia din bazar părea să mă ajute. Îmi distrăgea atenţia…mă pierdusem în mulţime.
Soarele se pregătea să apună, lăsând întunericul să cadă încet peste oraş. Păşeam lent, bucurându-mă de răcoarea plăcută ce îmi mângâia pielea. De departe auzeam vocea muezinului chemându-i pe credincioşi la rugăciune…dând amurgului un aer de eternitate.
Deşi vocea din minaretă încetase, cuvintele rostite la adhan îmi răsunau în gând… Urcam încet scările, încercând să nu-i deranjez pe cei din casă…
La etajul 1, uşa fostei mele camere era întredeschisă, lăsând să iasă în hol, o lumină slabă ca de lumânare. M-am apropiat şi prin crăpătura uşii am zărit-o unduindu-şi suav trupul, într-un soi de dans în care mâinile şi spatele i se arcuiau armonios. Îşi desfăcea nasturii jilbab-ului; care îi aluneca încet spre glezne, dezgolindu-i trupul. Înainte ca sânii să-i fie complet descoperiţi de căderea lentă a rochiei albe cu care era îmbrăcată, şi-a desprins niqab-ul, învăluind cu el rotunjimea lor, a căror contur îl puteam vedea. Luminat din contre-jour, trupul ei gol era doar o siluetă cu mişcări lascive…
Din interiorul meu izvorâse o dorinţă carnală, alimentată continuu de acest joc al ei…îndemnat de dorinţă, ma vedeam apropiindu-mă de ea, prinzând-o în braţe, lipindu-i corpul de al meu; savurându-o, plimbându-mi buzele şi limba de-a lungul pielii ei fine.
Asemeni paşilor de tango, trupurile noastre îmbinau mişcările ample şi lente cu cele rapide… Îţi înfigeai dinţii în umărul meu, unghiile îţi treceau ca un plug pe spatele meu; mă excitam simţindu-ţi muschii contractându-se în jurul meu.
Extenuaţi de intensa noastră iubire, ne-am prăbuşit amândoi pe podea, mângâiându-ne trupurile tremurânde. Inima îmi bătea cu putere, sărindu-mi din piept… Când am deschis ochii, nu-ţi mai puteam vedea silueta prin crăpătura uşii…
Din micuţa încăpere auzeam acum doar horcăitul lui continuu de mascul, îmbinându-se cu scurtele şi timidele ei gemete… M-am îndreptat posomorât de uşa întredeschisă, continuând să urc scările spre apartamentul meu.
Când am ajuns în capătul scărilor, zgomotele încetaseră; cineva stinse lumina… Ruşinat de fantasma avută cu soţia lui R, speram ca în bezna din jurul meu să se găsească începutul unei zile de mâine mai bune…

Citeste partea I-a: CLICK AICI!

 Citeste partea V-a: CLICK AICI!


Partea a-III-a

De îndată ce mi-am recuperat bagajul, m-am grăbit spre ieşire. După primii paşi făcuţi în afara aeroportului am simţit zăpuşeala lovindu-mă violent în moalele capului. Căldura umedă îmi tăia respiraţia, sorbindu-mi în acele clipe orice urmă de energie.
După ce am pus trolerul în portbagaj, am deschis portiera din spate şi m-am aşezat comod pe bancheta unei maşini inscripţionate E. Taxi.
-Bună ziua! În Gaziemir, vă rog! Strada L, numărul 28!
-Bine aţi venit, domnule! Răspunse şoferul zâmbindu-mi în oglinda retrovizoare.
Zâmbetul larg îi scoase la iveală dinţii rari şi galbeni. „Săracul de el…” am gandit eu. „Nu pare să aibă mai mult de 30 de ani.”.
-Ce vă aduce în Turcia?
Am observat că vorbea o engleză stricată, nerespectând nicio regulă de sintaxă. Limba, scăpându-i prin spaţiile dintre dinţi, îl făcea să pronunţe sâsâit.
Priveam pierdut pe geam, aşteptând cu nerăbdare să ajung. I-am surprins în trecere privirea insistentă din oglindă; şi realizând că aşteaptă un răspuns, am mormăit ceva. Am plătit cursa lăsându-i un bacşiş grăsuţ de 7 lire. Înainte de a coborâ din maşină şi de a-mi vedea de drum mi-a mulţumit în mod repetat.
Stăteam pironit în mijlocul drumului, privind nostalgic la casa în care locuisem timp de un an. Pe terasa casei puteam distinge silueta unui bărbat, care cel mai probabil era R.
Provenea dintr-o familie săracă, dintr-un sat aflat la nord de Delhi. Fugise de acasă la împlinirea vârstei de 17 ani, dorindu-şi să scape de sărăcie. Visând ca într-o zi să ajungă bogat, s-a angajat pe un vas de croazieră. După ce timp de 25 de ani a străbătut lumea întreagă; şi după o muncă asiduă şi o agoniseală continuă, s-a stabilit în Turcia. Cu banii strânşi şi-a putut cumpăra câteva case pe care le-a închiriat. După 8 ani, era proprietarul mai multor firme şi a unui cartier de vile… îşi realizase visul, dar era singur.
Pe măsură ce mă apropiam de terasă, îi desluşam din ce în ce mai mult trăsăturile… Deşi trebuie să fi trecut de 50 de ani, afurisitul arăta neschimbat. Avea capul lung şi îngust, iar fruntea lată, brăzdată de riduri adânci, i se întindea pe jumătate de faţă. Abia îi puteam distinge ochii pe sub sprâncenele stufoase. Mustaţa neagră şi deasă îi delimita în partea superioară buzele stafidite. Corpul era uscăţiv, iar curbura spatelui povestea mut anii grei ai tinereţii.Purta, ca de obicei, pantaloni din in şi cămaşă din mătase naturală.
-Salut R! Cât mă bucur să te văd!
Văzându-mă, faţa i s-a luminat. S-a apropiat şi m-a strâns în braţe, bucurându-se de revedere ca un copil.
-Şi eu mă bucur să te văd! Te aşteptam, dar… ce te aduce pe aici?
-Eh…să lăsăm „politica” pe mai târziu. De cât timp te-ai mutat aici? Acum 3 ani, locuiai la M1. Era o casă grozavă! Orice burlac, indiferent de vârstă şi-ar dori o astfel de casă!
-M-am mutat aici la scurt timp după plecarea ta. Casa din M1 era prea mult pentru o singură persoană. În plus… mă săturasem de petreceri… deşi eram înconjurat tot timpul de câte cineva, mă simţeam singur…oftă lung, apoi îşi continuă ideea… am o vârstă; sunt bătrân. Cu ce să te servesc?
-De când am plecat poftesc la ayran…
Îl urmăream pe R cum îmi turna băutura în pahar; simţeam cum îmi plouă în gură şi înghiţeam în sec.
-R, spune-mi te rog, mai ai vreo casă liberă, pe care aş putea să o închiriez pe o perioadă nedeterminată?
-Să închiriezi, exclamă el mirat?! Nu se poate aşa ceva! Tu, eşti oricând binevenit în casa mea. Poţi sta cât doreşti.
Am dat cu poftă peste cap paharul de ayran; şi am mulţumit pentru ospitalitate.
-Căldura de afară m-a înmuiat; aş avea nevoie de o baie răcoritoare!
R m-a condus la mini-apartamentul de la mansardă.
-Este numai al tău! a exclamat zâmbind.
Duşul rece mă revigorase. Coboram scările îndreptându-mă spre terasă. Ajuns în living-ul de la parter, mersul împleticit al unui băieţel m-a lăsat fără cuvinte. M-a privit preţ de o secundă cu ochii săi mari de culoare cafenie. Părul şaten şi cârlionţat îi acoperea fruntea. Cu paşi mărunţi se îndrepta spre terasă, rostind rar şi stâlcit cuvântul „tata”. L-am văzul pe R ridicându-l pe prichindel şi aşezându-l pe genunchiul lui.
Jocul şi chicotelile lor emanau în aer un puternic sentiment de dragoste. Când am ieşit pe terasă, băieţelul a roşit cât ai clipi şi ştergându-şi zâmbetul de pe chip s-a ascuns după tatăl său.
-El este băiatul meu. Îl cheamă Umut! Ce părere ai?
Mi-a fost cu neputinţă să scot vreun cuvânt, în schimb am schiţat un zâmbet tâmp…
-Nici eu nu mai speram…spuse R vazându-mi uimirea. Mă obişnuisem cu ideea că voi muri singur. La puţin timp după ce m-am mutat aici, una din familiile care locuia într-una din casele mele, nu a mai putut plăti chiria. Bătrânii casei erau grav bolnavi. Unul din băieţi fugise de acasă cu ani în urmă, din cauza unor datorii; iar celălalt murise recent într-un accident. După accident, singura lor fată, în vârstă de 17 ani, muncea două ture pe zi încercând să-si întreţină părinţii şi casa.
Privirea îi rămăsese blocată în gol. Vorbea calm şi rostea cuvintele cu o tonalitate scăzută.
-Aveam şi eu o vârstă… mă apucase o teamă imensă la gândul că voi muri singur; oftă lung şi ochii i se umeziseră. I-am propus să ne căsătorim, promiţându-i în schimb că voi avea grijă de ea şi de bătrânii ei.
Vrând să continue, şirul gândurilor i-a fost întrerupt şi întreaga atenţie i s-a oprit asupra siluetei feminine din spatele meu, a cărei reflexie o puteam vedea în geam.
Am întors capul şi am văzut în spatele meu o femeie înaltă şi suplă. Corpul îi era acoperit în întregime de un jilbab alb-palton sau o rochie lungă până în pământ. Un voal turcoaz din caşmir, înfăşurat în jurul capului şi gâtului, îi ascundea părul şi chipul, lăsând în văzul lumii doar ochii ei mari de culoarea cărbunelui.
Un fior mi-a străbătut şira spinării asemeni unui cub de gheaţă, buzele au început să-mi tremure… ochii ei imi aminteau perfect de tine…

Citeste partea I-a: CLICK AICI!
Citeste partea a IV-a: CLICK AICI!


Partea a-II-a

Un scârţâit înfundat mi-a întrerupt şirul gândurilor; care s-au împrăştiat galopând către orizontul minţii mele…în faţa mea oprise autobuzul 783…
-Ajunge la aeroportul Henri Coandă?întreb eu buimac pe unul dintre călători.
Acesta m-a privit lung, măsurându-mă din cap până în picioare, iar după câteva secunde, fără a scoate vreo vorbă a înclinat aprobator din cap.
Am căutat din priviri un scaun liber şi m-am aşezat…priveam pe geamul prăfuit la străzile aglomerate ale oraşului, la pietonii grăbiţi ce mişunau de colo-colo…de afară se auzeau claxoanele şoferilor nerăbdători să plece mai repede de la semafor. Am ajuns într-un final la aeroport şi m-am îndreptat către ghişeul de check-in…o doamnă tocmai anunţa că plecarea avionului Bucureşti-Istanbul, Istanbul-Izmir urma să aibă loc de la poarta 6.
-Ăsta-i al meu, am spus zâmbind celui care-mi făcea check-in-ul.
M-a privit indiferent. Avea o faţă plictisită şi părea că-şi face treaba mecanic. La final mi-a urat sec:”Să aveţi o călătorie plăcută!”.
Nu mai călcasem pe pământ turcesc de aproape trei ani şi jumătate…tot de atunci nu te mai văzusem nici pe tine…pe fundal se auzea numai vocea comandantului aeronavei care oferea date despre echipaj şi ura pasagerilor un zbor plăcut în cadrul companiei.
Gândurile legate de tine au început să curgă unul după altul fără încetare…Imaginea ta îmi părea la fel de clară şi de vie ca acum trei ani şi jumătate… un chip oval, cu ten creol şi fin…ochii tăi mari de culoarea cărbunelui mă priveau drăgăstos. Buzele tale făcute în roşu aprins îmi şopteau cuvinte de iubire; îmi provocau buzele, întărâtându-mi simţurile. Părul lung, uşor ondulat, de culoarea castanelor coapte era de cele mai multe ori ascuns sub şal.
Când mă simţeam agitat îmi cântai melodii de leagăn, mă mângâiai ocrotitor…în acele momente credeam că nimic rău nu mi se poate întâmpla.
Înainte de a pleca, te-am strâns în braţe şi te-am sărutat…mâinile mi-au alunecat pe unduirile corpului tău, dezgolindu-l… Mirosul şi aroma pielii tale asemeni boabelor de cafea îmi îmbătau raţiunea…deveneam uşor un sălbatic…un simplu sclav în faţa dorinţei de a-ţi gusta trupul pentru ultima oară. Ţi-am eliberat părul din strânsoarea şalului, lăsând buclele să-ţi cadă liber peste umeri…te-ai aplecat şi mi-ai sărutat chipul…părul tău se plimba în voie, explorându-mi şi gâdilându-mi pielea. Sânii îţi erau tari sub atingerea mâinilor mele…
O lumină slabă pătrunse în cameră, gravându-ne trupurile pe perete… Simţeam contracţiile tale, la început uşoare…mişcările deveneau tot mai sacadate…plăcerea, atingând cote inimaginabile, ne-a făcut corpurile să sfârşească într-un tremur puternic…respiraţia şi bătăile inimii o luaseră razna.
Am simţit jambele comprimându-se uşor sub greutatea avionului, frânele produceau un zgomot înfundat…motoarele funcţionau în sens invers în încercarea de a opri avionul pe pistă. Aterizasem în Izmir…

Citeste partea I-a: CLICK AICI!
Citeste partea a-III-a: CLICK AICI!


Partea I-a

 

Rătăcesc acum pe meleaguri situate temporal între prezent şi trecut. Am plecat la drum căutându-te pe tine şi am sfârşit pierzându-mă într-o încrengătură de amintiri. Iată-mă captiv într-o fină pânză ţesută în mintea mea, de gândurile care ar fi trebuit să mă conducă la tine…
Simţindu-mi tremurul nevrotic, un păianjen bătrân a ţâşnit din ascunzişurile prăfuite ale minţii mele. Paşi-i greoi mi-au făcut inima să pompeze cu putere, contractându-mi spasmatic muschii.
Ajunşi faţă-n faţă, m-a ţintuit cu privirea; multele-i picioare acţionând ca nişte ţăruşi, imobilizându-mă.
Îl vedeam apropiindu-şi colţii de mine, analizându-mă, căutându-mi cel mai vulnerabil punct pentru a muşca…aflat sub greutatea lui mă simţeam incapabil să mai respir, simţeam cum ochii îmi ieşeau din orbite, cum tâmplele stăteau să-mi explodeze…în urechi aveam un enervant şi asurzitor ţiuit…
Preţ de o fracţiune de secundă colţii săi mi-au perforat pielea, lăsând să se reverse în interiorul meu venin… ochii au început să-mi ardă, sângele-mi clocotea nebuneşte purtând prin vene puternicul venin…maxilarul îmi era încleştat de durere…
Veninul împânzindu-mi rapid întreg corpul a început a mă răvăşi pe interior…dezintegrăndu-mă…Am simţit în acea clipă că orice aş face lupta împotriva acestui monstru este pierdută…aşa că am încetat să mă mai opun…
Muschii au început să se relaxeze, imaginea mi s-a înceţoşat…curând o căldură mi-a cuprins întreg corpul…făcându-mă să cad într-un somn adânc…

Citeste partea a II-a: CLICK AICI!

Cheia


Partea a-III-a

 

Inca o zi la birou, plictisitoare si plina de hartoage…de telefoane date, primite, de oameni nervosi…dar azi nu am facut nimic altceva in afara de a ma uita la ceas si de a numara orele ramase pana la terminarea programului.

…ma indrept iar, catre cafeneaua artistilor, unde-mi reiau locul la masa mea, comandandu-mi iar cafea cu tequila si tigari…

3 ore mai tarziu…

Aproape ca am terminat pachetul, iar ea nu a aparut in aceasta seara la cafenea. Dupa ce-mi ridic haina de la garderoba, ies in strada M si ma indrept catre micuta gradina interioara. Imi arunc ochii in stanga si-n dreapta, uitandu-ma la magazine. Spre surprinderea mea zaresc aceleasi picioare si silueta gratioasa iesind dintr-un magazin cu bijuterii. Continui sa merg in urma ei…grabind usor pasul pentru a o ajunge din urma…

Ii cuprind incheietura mainii si ea se intoarce speriata. Ii privesc chipul, uitandu-ma adanc in ochii ei…si pret de cateva secunde nu zic nimic…ma scuz pentru modul ciudat de a o opri si incerc sa continui…dar ezit putin.

“as vrea sa iti vorbesc…de fapt…vreau sa iti vorbesc de mai mult timp..”

“La fel de bine si de usor, decat sa te ascult as putea sa ma intorc si sa-mi continui drumul, dar…”

Dupa o scurta pauza continua: “… sunt curioasa sa vad ce ai de zis…”

“ te urmaresc… te-am urmarit aproape in fiecare zi de cand….”

“…de cand te-am vazut prima data…(ea ridica usor sparanceana dreapta) de la expozitia tinuta la galerii din strada T. stiu unde lucrezi, persoanele cu care stai la cafeneaua artistilor din strada M., unde locuiesti, pe unde opresti in drum spre apartamentul tau, ordinea in care se aprind si sting luminile in camerele din apartament.”

“Acum ar trebui sa fie unul din acele momente in care ma panichez crezand ca am de-a face cu un obsedat… si ma rog…ce altceva mai stii despre mine?”imi raspunde ea mirata.

“iti stiu toate tablourile cat si micile scrieri pe care le citesti la cafenea… imi doresc sa te cunosc…sa ne intalnim, sa… am observat ca la masa in cafenea iti tot plimbi privirea de colo colo parand extrem de dezinteresata de ceea ce se petrece in cadrul grupului tau… m-am tot gandit la un motiv pentru care te tot alaturi grupului respectiv, dar nu am gasit raspuns…am mai observat ca…”

N-am mai apucat sa mai zic nimic caci ea s-a intors, strangandu-ma de mana si cu pasi grabiti… in scurt timp am ajuns in fata unei usi din lemn masiv, de un maro inchis.

Este usa ce ne desparte de apartamentul ei. Cauta in geanta si intr-un final scoate cheile…alege una si-o baga in broasca…

%d blogeri au apreciat asta: