Şerpuiri în rafale de vânt

 Partea a-V-a

Am deschis ochii şi mi-am desprins trunchiul de aşternut, sprijinindu-mă în coate. Uitasem geamurile închise, iar camera scăldată de lumina puternică a soarelui, se transformase într-o seră. Lenea îmi paralizase corpul, junghiuri de durere imi luau cu asalt capul; o greaţă atroce îmi rascolea măruntaiele. Mi-am relaxat mâinile, lăsându-mi corpul să se cufunde adânc în saltea; am mai dormit câteva ore bune.
Când m-am trezit, greaţa dispăruse, însă durerea de cap încă nu se lăsa înduplecată. “Un duş fierbinte şi un masaj cu siguranţă mă vor face să mă simt mai bine!” mi-am spus făcându-mi curaj să mă ridic din pat. Apa fierbinte îmi înroşise pielea, iar mâinile-mi frământau energic tâmplele şi ceafa, încercând zadarnic să-mi curme chinul. M-am îmbrăcat lejer; un pantalon subţire şi un tricou vaporos, lăsându-mi pielea să respire.
Ajuns în living, l-am văzut pe R aşezat la masă, aşteptându-şi cafeaua. I-am ocolit privirea încercând să-mi ascund ruşinea ce-mi îmbujorase obrajii. În minte îmi răsuna continuu horcăitul lui… “Bună ziua?! Bună dimineaţa?! Habar nu am cât e ceasul, aşa că mai bine aş sări peste!” îmi căutam tot felul de scuze stupide pentru a-mi justifica tăcerea.
- Cum te-ai odihnit? a rupt R tăcerea.
- Am dormit mult şi neîntors; dar m-am trezit cu o puternică durere de cap. Ameţeală, o uşoară greaţă…parcă aş fi o femeie gravidă, am spus amuzat, chinuindu-mă să-mi risipesc ruşinea.
R râdea sacadat, muschii i se contractau puternic, schimonosindu-i faţa într-un mod amuzant, iar ochii îi lăcrimau. După ce s-a calmat din acea scurtă criza de râs, trăgându-şi sufletul m-a îndemnat să mănânc ceva şi să mă hidratez corespunzător.
- Ai umblat ieri prin soare, probabil te-ai deshidratat şi ai făcut insolaţie!
Hohotele sacadate ale lui R mi-au amintit iarăşi de acel sforăit ciudat pe care acest bărbat îl scotea ca formă de manifestare a plăcerii provocate de soţia sa. Am zâmbit forţat, fiind dezgustat de amintire.
- Se apropie sfârşitul de săptămână, ti-ai făcut vreun plan pentru acest weekend?
- M-ai prins în offside. Momentan nu am nimic planificat, dar dacă îmi vine ceva în minte, te anunţ.
Oftă oarecum uşurat şi cu o vizibilă stânjenire, apropiindu-se de mine şopti:
- Trebuie să plec la Istanbul trei zile. E vorba de o întâlnire importantă cu un vechi camarad. Dacă nu te deranjează, mi-ai fi de ajutor să rămâi prin apropiere, să ai grijă de casă, de soţia şi de copilul meu. Este posibil ca într-una din zile să fie nevoie să treci pe la bătrânii soţiei mele, să le laşi câte ceva. Pot conta pe tine?
Fără a sta pe gânduri şi a-mi analiza posibilităţile pentru acest final de săptămână şi fiind luat prin surprindere de propunerea lui, am spus un scurt şi hotărât “DA!”… Puteam oare să-l refuz? Sub nicio formă; doar stăteam în casa lui, mă trata ca pe un membru al familiei; atâta lucru puteam face şi eu… Totuşi poate ar fi fost mai inspirat din partea mea să evit un răspuns categoric, să las loc şi de altceva…
Clinchetul cheilor de la maşina, pe care R mi le aruncase din pragul uşii, m-a dezmeticit. Înainte de a ieşi din casă, cu un zâmbet scurt, aşezându-şi pălăria pe cap spuse “Vei avea nevoie de ele”. În stradă îl aştepta taxiul…
Abia după ce uşa de la întrare s-a închis, am realizat că urma să petrec următoarele trei zile numai în compania copilului şi a soţiei lui. Mi-am amintit că de când le călcasem pragul nu schimbasem niciun cuvânt cu femeia alături de care prietenul meu R hotărâse să îşi petreacă restul zilelor.
Pe tava de argint, pe care mi-o aşezase în faţă, aranjase cu grijă un aperitiv. A rămas în picioare, la câţiva paşi de scaunul meu, uitându-se la mine. Simţindu-mă jenat de situaţie i-am evitat privirea, limitându-mi atenţia strict la ceea ce era în farfurie, în schimb eram aproape sigur că ea îmi cerceta fiecare gest, fiecare înghiţitură. Nu ştiam dacă ar fi potrivit sau nu să spun ceva, dar…după lungi dispute interioare am rostit şovăielnic:
- Mâncarea a fost foarte bună. Îmi cer scuze pentru lipsa de respect, dar nici măcar nu am reuşit să reţin cum te cheamă.
Am aşteptat secunde bune un răspuns din partea ei şi tăcerea din jur devenea apăsătoare. Am întors timid capul temându-mă ca nu cumva remarca mea să o fi deranjat. Am observat ca rămăsesem singur în încăpere şi m-am gândit că nu este exclus ca ea nici măcar să nu fi auzit ce am spus. Cel puţin pe moment, solicitarea lui R mă obliga să-mi petrec timpul mai mult pe lângă casă, aşa că am luat o carte şi m-am lungit în balansoarul de pe terasă. Căldura de afară, mişcările lente de leagăn şi conţinutul plicticos al cărţii m-au făcut să aţipesc.
Un sentiment de cădere în gol m-a trezit cu o tresărire violentă. Umut îmi studia chipul de la numai câţiva centimetrii depărtare, sprijinindu-şi bărbia în palme. Reacţia mea i-a provocat un râs isteric care-i tăiase respiraţia. Faţa i se învineţise şi ochii erau pe punctul de a-i sări din cap, ca dopul unei sticle de şampanie.
Atenţia mi-a fost captată de vocea muezinului. Soarele era iar la apus; am constatat cu tristeţe că mai trecuse o zi. Urcând scările o puteam auzi cântându-i băieţelului ei un cântec de leagăn. Vocea îi era caldă şi iubitoare. Versurile melodiei şi dragostea degajată de timbrul ei vocal mi te-au adus iar în minte.
Când am deschis uşa apartamentului meu, am văzut şerpuind liber deasupra patului, în lumina roşiatică a amurgului, voalul ei turcoaz. Curentul din cameră a făcut ca uşa să se trânteasca violent, producând o bubuitură puternică; m-am grăbit să prind voalul aflat în cădere. În interiorul craniului, creierul îmi zvâcnea cu înverşunare apăsat de multitudinea de întrebari fără raspuns… Când mi-l pusese în camera? Văzuse ceva? Ce ştia? Mă văzuse oare dezbrăcând-o din priviri? Ştia oare şi R?

Citeste partea I-a: CLICK AICI!

Citeste partea a VI-a: CLICK AICI!