Privire din spatele niqab-ului

Partea a-III-a

De îndată ce mi-am recuperat bagajul, m-am grăbit spre ieşire. După primii paşi făcuţi în afara aeroportului am simţit zăpuşeala lovindu-mă violent în moalele capului. Căldura umedă îmi tăia respiraţia, sorbindu-mi în acele clipe orice urmă de energie.
După ce am pus trolerul în portbagaj, am deschis portiera din spate şi m-am aşezat comod pe bancheta unei maşini inscripţionate E. Taxi.
-Bună ziua! În Gaziemir, vă rog! Strada L, numărul 28!
-Bine aţi venit, domnule! Răspunse şoferul zâmbindu-mi în oglinda retrovizoare.
Zâmbetul larg îi scoase la iveală dinţii rari şi galbeni. „Săracul de el…” am gandit eu. „Nu pare să aibă mai mult de 30 de ani.”.
-Ce vă aduce în Turcia?
Am observat că vorbea o engleză stricată, nerespectând nicio regulă de sintaxă. Limba, scăpându-i prin spaţiile dintre dinţi, îl făcea să pronunţe sâsâit.
Priveam pierdut pe geam, aşteptând cu nerăbdare să ajung. I-am surprins în trecere privirea insistentă din oglindă; şi realizând că aşteaptă un răspuns, am mormăit ceva. Am plătit cursa lăsându-i un bacşiş grăsuţ de 7 lire. Înainte de a coborâ din maşină şi de a-mi vedea de drum mi-a mulţumit în mod repetat.
Stăteam pironit în mijlocul drumului, privind nostalgic la casa în care locuisem timp de un an. Pe terasa casei puteam distinge silueta unui bărbat, care cel mai probabil era R.
Provenea dintr-o familie săracă, dintr-un sat aflat la nord de Delhi. Fugise de acasă la împlinirea vârstei de 17 ani, dorindu-şi să scape de sărăcie. Visând ca într-o zi să ajungă bogat, s-a angajat pe un vas de croazieră. După ce timp de 25 de ani a străbătut lumea întreagă; şi după o muncă asiduă şi o agoniseală continuă, s-a stabilit în Turcia. Cu banii strânşi şi-a putut cumpăra câteva case pe care le-a închiriat. După 8 ani, era proprietarul mai multor firme şi a unui cartier de vile… îşi realizase visul, dar era singur.
Pe măsură ce mă apropiam de terasă, îi desluşam din ce în ce mai mult trăsăturile… Deşi trebuie să fi trecut de 50 de ani, afurisitul arăta neschimbat. Avea capul lung şi îngust, iar fruntea lată, brăzdată de riduri adânci, i se întindea pe jumătate de faţă. Abia îi puteam distinge ochii pe sub sprâncenele stufoase. Mustaţa neagră şi deasă îi delimita în partea superioară buzele stafidite. Corpul era uscăţiv, iar curbura spatelui povestea mut anii grei ai tinereţii.Purta, ca de obicei, pantaloni din in şi cămaşă din mătase naturală.
-Salut R! Cât mă bucur să te văd!
Văzându-mă, faţa i s-a luminat. S-a apropiat şi m-a strâns în braţe, bucurându-se de revedere ca un copil.
-Şi eu mă bucur să te văd! Te aşteptam, dar… ce te aduce pe aici?
-Eh…să lăsăm „politica” pe mai târziu. De cât timp te-ai mutat aici? Acum 3 ani, locuiai la M1. Era o casă grozavă! Orice burlac, indiferent de vârstă şi-ar dori o astfel de casă!
-M-am mutat aici la scurt timp după plecarea ta. Casa din M1 era prea mult pentru o singură persoană. În plus… mă săturasem de petreceri… deşi eram înconjurat tot timpul de câte cineva, mă simţeam singur…oftă lung, apoi îşi continuă ideea… am o vârstă; sunt bătrân. Cu ce să te servesc?
-De când am plecat poftesc la ayran…
Îl urmăream pe R cum îmi turna băutura în pahar; simţeam cum îmi plouă în gură şi înghiţeam în sec.
-R, spune-mi te rog, mai ai vreo casă liberă, pe care aş putea să o închiriez pe o perioadă nedeterminată?
-Să închiriezi, exclamă el mirat?! Nu se poate aşa ceva! Tu, eşti oricând binevenit în casa mea. Poţi sta cât doreşti.
Am dat cu poftă peste cap paharul de ayran; şi am mulţumit pentru ospitalitate.
-Căldura de afară m-a înmuiat; aş avea nevoie de o baie răcoritoare!
R m-a condus la mini-apartamentul de la mansardă.
-Este numai al tău! a exclamat zâmbind.
Duşul rece mă revigorase. Coboram scările îndreptându-mă spre terasă. Ajuns în living-ul de la parter, mersul împleticit al unui băieţel m-a lăsat fără cuvinte. M-a privit preţ de o secundă cu ochii săi mari de culoare cafenie. Părul şaten şi cârlionţat îi acoperea fruntea. Cu paşi mărunţi se îndrepta spre terasă, rostind rar şi stâlcit cuvântul „tata”. L-am văzul pe R ridicându-l pe prichindel şi aşezându-l pe genunchiul lui.
Jocul şi chicotelile lor emanau în aer un puternic sentiment de dragoste. Când am ieşit pe terasă, băieţelul a roşit cât ai clipi şi ştergându-şi zâmbetul de pe chip s-a ascuns după tatăl său.
-El este băiatul meu. Îl cheamă Umut! Ce părere ai?
Mi-a fost cu neputinţă să scot vreun cuvânt, în schimb am schiţat un zâmbet tâmp…
-Nici eu nu mai speram…spuse R vazându-mi uimirea. Mă obişnuisem cu ideea că voi muri singur. La puţin timp după ce m-am mutat aici, una din familiile care locuia într-una din casele mele, nu a mai putut plăti chiria. Bătrânii casei erau grav bolnavi. Unul din băieţi fugise de acasă cu ani în urmă, din cauza unor datorii; iar celălalt murise recent într-un accident. După accident, singura lor fată, în vârstă de 17 ani, muncea două ture pe zi încercând să-si întreţină părinţii şi casa.
Privirea îi rămăsese blocată în gol. Vorbea calm şi rostea cuvintele cu o tonalitate scăzută.
-Aveam şi eu o vârstă… mă apucase o teamă imensă la gândul că voi muri singur; oftă lung şi ochii i se umeziseră. I-am propus să ne căsătorim, promiţându-i în schimb că voi avea grijă de ea şi de bătrânii ei.
Vrând să continue, şirul gândurilor i-a fost întrerupt şi întreaga atenţie i s-a oprit asupra siluetei feminine din spatele meu, a cărei reflexie o puteam vedea în geam.
Am întors capul şi am văzut în spatele meu o femeie înaltă şi suplă. Corpul îi era acoperit în întregime de un jilbab alb-palton sau o rochie lungă până în pământ. Un voal turcoaz din caşmir, înfăşurat în jurul capului şi gâtului, îi ascundea părul şi chipul, lăsând în văzul lumii doar ochii ei mari de culoarea cărbunelui.
Un fior mi-a străbătut şira spinării asemeni unui cub de gheaţă, buzele au început să-mi tremure… ochii ei imi aminteau perfect de tine…

Citeste partea I-a: CLICK AICI!
Citeste partea a IV-a: CLICK AICI!